Uniunea Asociațiilor Caritative "Sf. Vincențiu de Paul" din România
Asociația "Conferința Sf. Anton de Padova" Tg. Frumos (înființată în 2004)
Societatea "Sfântul Vincențiu de Paul" este o comunitate creștina răspândita în întreaga lume, fondată la Paris în 1833 de un grup de tineri catolici laici. Printre ei, inspirat de Duhul Sfânt, fericitul Frederic Ozanam reprezenta un exemplu de dăruire pentru săraci și pentru Biserica.
Fericitul Frederic Ozanam:
- a căutat să reînnoiască credința în Cristos printre oameni și a crezut în efectul civilizator al învățăturii Bisericii de-a lungul timpurilor;
- a conceput realizarea unei rețele de caritate și dreptate sociala în toata lumea;
- a ajuns la sfințenie ca laic, trăind pe deplin evanghelia în toate aspectele vieții;
- a fost pasionat de adevăr, democrație și educație.
Asociația "Conferința Sf. Anton de Padova" Tg. Frumos
Prin adoptarea Actului Constitutiv în Adunarea Generală constitutivă din 3 martie 2005, prezente fiind 12 persoane, a luat ființă Asociația "Conferința Sf. Anton de Padova" Tg. Frumos având ca scop: analiza nevoilor și problemelor de tip comunitar, mobilizarea resurselor comunitare și promovarea metodelor și mijloacelor moderne de rezolvare a problemelor identificate.
Asociația este persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial (nonprofit), înființată în condițiile OG nr.26/2000, având adresa în str. Cuza Voda nr. 125, Târgu Frumos, jud. Iași, cod poștal 703500, tel. 0232/710590, 0746/883851, e-mail: adrianpetrut2006@yahoo.com.
Codul de identificare fiscală (C.I.F.) - 18093819.
Cod IBAN RO73BRDE240SV47780702400, deschis la BRD Tg. Frumos.
Concret, asociația își propune:
- ajutorarea săracilor și defavorizaților;
- ajutorarea persoanelor dezavantajate fizic;
- susținerea copiilor și tinerilor în vederea completării și desăvârșirii cunoștințelor de informatică;
- cooperarea cu Biserica locală, instituțiile caritabile, administrația civila și organizații nonguvernamentale.
Realizări:
- ajutoare, după posibilități, constând în produse alimentare, produse de igiena personala și a locuinței, materiale de construcție, lemne pentru încălzirea locuinței, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru nouă familii defavorizate cu diverse ocazii (Crăciun, Paște, Ziua copilului, Hram, etc.);
- intermedierea procurării de fotolii rulante pentru cinci persoane cu dizabilități locomotorii (prin CARITAS Iași);
- informare, întocmire și depunere de dosar pentru obținere gratuită de dispozitive medicale (fotolii rulante, diverse proteze, etc.) prin Casa de Asigurări de Sănătate Iași;
- inagurarea Proiectului "Computer și internet - instrument de educației morală și religioasă" pentru copiii și tinerii din parohie constănd din patru calculatoare (două performante), imprimantă, legătură și abonament internet, cu participare la redactarea tehnocomputerizată a revistei parohiale "Crez etern". Proiectul a fost sponsorizat de partenerii SVP din Anglia.
Pentru vincențieni, aspectele cheie ale spiritualității Sf. Vincențiu de Paul sunt:
- a-l iubi pe Dumnezeu Tatăl nostru, cu sudoarea frunții și puterea brațelor;
- a-l vedea pe Cristos în cei săraci, și pe săraci în Cristos;
- a împărtăși dragostea plină de compasiune și eliberatoare a lui Cristos, învățătorul și slujitorul săracilor;
- a fi atent la inspirația Duhului Sfânt.
Activitatea în cadrul asociației se desfășoară prin întâlniri săptămânale în ziua de marți, după sfânta Liturghie, prin rugăciuni de început și sfârșit a întâlnirii, lectura și meditarea cuvintelor evangheliei duminicii anterioare întâlnirii, asistați de îndrumătorul spiritual al asociației, pr. paroh Iulian Kropp, urmate de discuții și organizarea activității pentru săptămâna următoare. Membrii asociației participă și asigură zilnic recitarea sfântului Rozariu în biserică, înainte de sfânta Liturghie.
Comitetul de conducere al Asociației "Sf. Vicențiu de Paul"
Conferința "Sf. Anton de Padova" Tg. Frumos
- asistent spiritual: pr. Iulian-Eugen Kropp
- președinte: Adrian Petruț
- vicepreședinte: Ioan Antal
- secretar: Iulia Petruț
- trezorier: Ioan Antal
Nr. membri: 10
Pentru binefăcătorii Conferinței noastre: "Binevoiește Doamne, a răsplăti, pe toți aceia care practică milostivirea în numele Tău".
Ianuarie 2006
Președinte, Adrian Petruț